Rolul principal al aspiratoarelor chirurgicale este de a aspira lichidele de la nivelul corpului in timpul unei interventii chirurgicale sau chiar dupa incheierea sa. Din fericire, pot avea utilizari multiple, fiind eficiente si pentru aspiratia nazala, traheala si orala atat in cazul adultilor, cat si in cazul copiilor.
Aspiratoarele chirurgicale nu trebuie sa lipseasca sub nicio forma din colectia de instrumente si dispozitive folosite de personalul medical. Principalele domenii medicale in cadrul carora se folosesc aceste dispozitive sunt amintite in randurile de mai jos.
-
Stomatologie
Toata lumea a fost mai devreme sau mai tarziu la medicul dentist pentru investigarea unei afectiuni dentare sau pentru tratare sa. Aspiratorul chirurgical este folosit frecvent pentru prevenirea formarii excesului de saliva, dar si pentru eliminarea tuturor lichidelor care se pot acumula la nivelul inciziei. Aceasta este una dintre cele mai eficiente tehnici medicale, pentru ca doctorul sa poata vedea clar locul in care lucreaza.
-
Chirurgie
Domeniul principal in care aspiratorul este folosit cu frecventa este chiar in cel chirurgical. Indiferent de tipul interventiei practicate, dispozitivul este de-a dreptul important pentru eliminarea tuturor formelor de lichide care pot obtura incizia creata. Datorita vizibilitatii crescute, sansele ca operatia sa fie un succes cresc semnificativ.
Aspiratoare chirurgicale | tehnica medicala | Med-Tehnica.ro
-
Estetica
Aspiratorul chirurgical care poate fi gasit si in oferta Med-Tehnica.ro este folosit si in medicina estetica. Cu toate ca este o ramura medicala suficient de blamata, nu se adreseaza doar pacientilor care vor sa faca anumite schimbari in ceea ce priveste imbunatatirea aspectului, ci exista si pacienti cu nevoi medicale care apeleaza la astfel de inverventii. De exemplu, rinoplastia nu se adreseaza doar celor care vor sa obtina o forma imbunatatita a nasului, ci si pentru cei care nu pot respira normal din cauza anumitor probleme de sanatate.
Aparatele si produsele medicale puse la dispozitie de magazinele online specializate, cum ar fi Med Tehnica, sunt de un real ajutor pentru cabinetele medicale sau spitale, pentru ca au ocazia de a-si suplimenta stocurile de astfel de produse la preturi accesibile si la o calitate ridicata. Pe langa aspiratoarele chirurgicale, cumparatorii au ocazia de a descoperi o multime de produse care le pot fi de folos pentru extinderea domeniului de activitate a cabinetului.